on clothes

Noemi Meilman despre haina care înseamnă ceva

Leave a comment

Noemi se pricepe de minune la multe lucruri, iar dacă ai avut ocazia să o cunoști știi deja că, dincolo de a face o treabă excelentă ca om de comunicare, este una dintre acele persoane rare care vorbesc prin haine.

De când o știu eu pe Noemi, și e ceva vreme de atunci, ea are o relație specială cu hainele. Le știe, le simte și reușește să le combine într-un fel care e doar al ei, atât de autentic și personal încât nici prin cap nu ți-ar trece că altcineva ar putea să le poarte în felul în care o face ea.

Știu că asta se spune despre fiecare style icon și poate că o fi și adevărat, iar în cazul ei cu siguranță este – practic, chiar și clișeul ăla care zice că hainele spun multe despre omul care le poartă i se potrivește de minune.

Când am cunoscut-o, Noemi trecea printr-o fază de layering și purta vitejește tricouri peste maiouri peste rochii peste jeanși și sub jachete, chiar și în plină vară. De atunci a traversat câteva alte etape vestimentare, iar recent s-a fixat la una care i se potrivește mănușă: Noemi poartă azi design românesc cu mândrie și cu aplomb, contribuind neobosită la promovarea tinerilor care fac haine aici. Pe șleau, Noemi e un fel de panou ambulant pentru fiecare designer în care crede. Iar când vine vorba să își aleagă preferații, flerul ei nu dă greș.

Totuși, când am întrebat-o care e haina aia care înseamnă mult pentru ea, nu a ales o piesă semnată de vreun designer român. Ci un kimono pe care îl știu bine, pe care l-a primit, cu câțiva ani în urmă, în dar de la mama ei.

„A fost purtat de unele dintre cele mai mișto femei din viața mea: mama și mamaie, mătușa tatălui meu, care m-a crescut. Kimono-ul bleumarin cu spatele brodat manual are o poveste «muzeografică». A fost darul de nuntă al lui mamaie (Valeria Demetrian, sora bunicului patern) atunci când s-a căsătorit. Vorbim despre finele anilor ‛30. Cea care i-a făcut cadou kimono-ul era soția consulului României la Tokio și cumpărase piesa dintr-un butic local. Atunci când părinții mei s-au căsătorit, în anul 1968, mamaie i-a dăruit mamei kimono-ul. Îmi amintesc că mama îl purta prin casă când eram foarte mica.
Cea mai caldă amintire legată de el este una cu mama, pe când aveam vreo șase ani. S-a îmbrăcat în el pentru un bal mascat și și-a făcut un coc japonez superb. La vremea aceea exista și brâul original, care s-a pierdut între timp.
A fost apoi «selectat» printre puținele piese vestimentare luate de noi în lada ce cântărea doar 60 de kilograme, atunci când am emigrat în Israel, în iulie 1989. A stat cuminte în dulapul mamei până acum vreo opt ani, când mi l-a dăruit. Nu a crezut nici o clipă că îl voi scoate în stradă. Se deteriorase, avea porțiuni de broderie distrusă și căptușeala mâncată de molii. L-am dus la Ana Alexe și mi l-a recondiționat perfect, iar din vara lui 2009 și până în prezent, kimono-ul a devenit una dintre piesele mele estivale preferate. Am investit multe emoții în el. Nu mă hrănesc cu amintiri, dar ele fac parte din arsenalul meu de idei pentru viitor. Uite, am în plan de câțiva ani (să tot fie vreo trei) să îmi fac o linie de kimono-uri inspirate de această piesă, care are și un nume: KIMONOE. Poată că în vara lui 2016.”

Asta e încă o chestie la Noemi – că hainele o inspiră. Și că are puterea și voința să le transforme în proiecte. Unul dintre ele, Book Cover Tee, vorbește despre haine și nu tocmai. Pentru că Noemi s-a gândit, la un moment dat, să își adune o mulțime de pasiuni la un loc într-o linie de tricouri. Cum are logică lucrul acesta? Foarte simplu: Noemi invită, de două ori pe an, câte un designer să îi conceapă un tricou, apoi își cheamă alături o armată de prieteni creativi care să gândească o serie de grafici inspirate de cărțile lor preferate, pe care le imprimă pe tricouri. Iar profitul care rezultă din vânzarea edițiilor limitate se duce către cauze caritabile – cel mai des către adăposturi pentru câini.

E, de altfel, un exemplu foarte bun pentru felul în care Noemi se raportează la haine – care trebuie, pentru ea, să fie un pic mai mult decât materiale care îți țin de cald sau te fac să arăți mai bine. E musai ca ele să aibă un mesaj, să spună ceva. Sau să o facă să se simtă într-un anumit fel. „De câte ori port kimono-ul mă simt ca o superwoman în vacanță. Și mai pot spune că mi-a purtat noroc de fiecare dată, deși nu am superstiții de genul ăsta.”

Foto: Mircea Dragomir

Leave a Reply

Your email address will not be published.