on people

Mănânci ca să trăieşti sau trăieşti ca să mănânci?

Am vorbit cu Ioana Dumitrescu, de la East of Kitchen, despre felurile diferite în care te hrănește o masă. Mai ales dacă e pregătită de ea.

Îţi spun din prima, nu îmi place să mănânc singur, nici acasă, nici la restaurant, oricât de bună ar fi mâncarea. Mi se pare trist şi, pentru mine, o astfel de masă nu are nici un farmec. Treaba asta mi se trage din copilărie. Am fost crescut de cei doi bunici și de străbunica, alături de sora și verii mei. Eram, deci, mulţi la masă, şi asta mă făcea fericit. Am păstrat tradiția mesei de duminică de la bunicul, a cărui mare plăcere era să ne vadă împreună pe toţi măcar o dată pe săptămână. Îţi imaginezi ce vacarm ieşea: poveştile spuse cu voce tare, râsetele, clinchetele de pahare şi zgomotul de tacâmuri, ţipetele şi înghiontelile noastre, ale copiilor, toate amestecate şi mestecate la un loc cu mâncarea pe care o pregăteau bunica şi străbunica, după reţete numai de ele ştiute.

O atmosferă asemănătoare cu cea din copilărie o retrăiesc mereu acasă la Ioana Dumitrescu, alături de prietenii pe care mi i-am făcut în Bucureşti. Ioana este printre primele persoane pe care le-am întâlnit când am venit aici. Cum invitaţia ei la masă nu a întârziat să apară, şi cum ne-am şi împrietenit, lucrurile pentru mine au rămas la fel de atunci – Ioana găteşte inventiv și cu mare ușurință, şi îşi adună prietenii în jurul mesei ori de câte ori are ocazia, şi asta ne face să ne simţim bine. După prima cină pregătită de Ioana la care am participat, mi-a venit în minte replica: „Das ist Essen für die Seele” (Asta e mâncare pentru suflet!), din comedia Soul Kitchen, regizată de Fatih Akin în 2009.

Din pasiunea Ioanei pentru mâncare s-a născut şi blogul eastofkitchen.com, pe care l-a lansat la începutul anului. De la prima accesare, te vei lăsa purtat în călătoria ei culinară, pentru a găsi „echilibrul perfect între moderaţie şi răsfăţ”, dacă nu ai facut-o până acum. East of Kitchen este plin de reţete mişto, despre care spune invariabil că sunt „atât de ușor de făcut”.

Dar nu despre rețete voiam să vorbesc cu Ioana, ci despre ceva care m-a urmărit încă din copilărie, din vremea când alimentarele erau aproape goale şi mâncatul nu avea neapărat o funcţie socială.

Mănânci ca să trăieşti sau trăieşti ca să mănânci?

„Sunt conștientă că trăiesc în niște circumstanțe foarte norocoase, vremuri de pace, fără război și cu acces nemărginit la alimente. Mâncatul a devenit mai mult o funcție socială și ne permitem destul de des să ne plângem că avem prea puține opțiuni culinare. Adevărul este că trăiesc ca să mănânc, dar încerc din când în când să dezbrac această funcție vitală de rolul social. Mai departe de a face ca mesele să aibă însemnătate, să aducă o familie sau prieteni împreună sau să te facă să fii recunoscător pentru ceea ce ai, cred că ar fi minunat dacă, uneori, am mânca pentru a trăi”.

Cum fiecare dintre noi se gândeşte cu nostalgie la copilărie şi tuturor ne-a rămas în minte un fel de mâncare drag, al cărui gust persistă în memorie şi este trezit de fiecare dată când se întâmplă să-l redescoperim, am aflat că orezul cu lapte presărat cu scorţişoară şi dulceaţă de vişine este primul fel de mâncare pe care Ioana şi-l aminteşte din vremea copilăriei.

Dar ce găteşte cel mai des? „Desert. Primăvara și vara mousse de ricotta și mascarpone cu căpșune. Toamna și iarna crumble de mere la cuptor”. Recunosc că am mâncat din fiecare şi nu aș ști să îți zic pe care îl prefer!

Şi cum o văd pe Ioana în bucătărie deseori, preparând energic feluritele mâncăruri, am întrebat-o, în glumă, ce super putere i-ar plăcea să aibă când găteşte. Răspunsul a venit repede: „Mi-ar plăcea să bat din palme și bucătăria să fie lună. M-am obișnuit să strâng mereu în timp ce gătesc, în așa fel încât, atunci când termin, bucătăria să fie curată. Însă ar fi minunat ca timpul pe care-l petrec făcând asta să-l câștig stând jos, cu un pahar de vin în mână”.

Dar tot nu cred că această putere ar ajuta-o în situația pe care mi-am imaginat-o pentru ea (și cu care sunt sigur că s-a confruntat de câteva ori): ce face atunci când nu mai găseşte felia de prăjitură pe care a lăsat-o în frigider pentru mai târziu?

„Mănânc fructe. Iar dacă îmi este poftă de ceva cu adevărat dulce, mă înfrupt dintr-un bol de iaurt grecesc acoperit cu dulceață de cireșe amare sau de vișine. Iar dacă pofta este de nestăvilit și am și timp, prepar rapid o prăjitură cu ciocolată, fără făină”. Ei, dar și asta este, până la urmă, un fel de super putere.

În final, am vrut să aflu de la ea dacă este atentă la ceea ce mănâncă și ce înseamnă asta. „De fapt cred că sunt mai degrabă conștientă. Încerc să gătesc numai cu produse de sezon, din culturile locale, ideal bio sau organice. Mă feresc pe cât posibil de alimentele procesate și de zahărul rafinat. Citesc destul de multe studii și articole pe această temă și cred că e foarte important să existe un echilibru. Totodată, încerc să fiu atentă cu ceea ce nu mănânc; astfel, încerc să reciclez ceea ce în mod normal se aruncă. Cât despre mâncatul atent pentru menținerea siluetei, nu mănânc dulciuri în fiecare zi, dar când o fac, o fac cu cea mai mare plăcere și fără regrete”.

Foto: Ioana Dumitrescu/eastofkitchen.com