on fashion

Despre ce vorbim când vorbim despre modă?

Deschisesem link-ul prea târziu. Prezentarea pentru bărbaţi Prada se apropia de final. Am avut vreme să văd câteva ţinute şi în acele ultime minute am intrat complet (de la o distanţă considerabilă) în atmosfera aia întunecată şi melancolică. Se întâmplă aproape de fiecare dată – Miuccia ştie, cu siguranţă, să creeze un cadru cât se poate de adecvat pentru hainele ei. Iar de data asta nici nu era greu, numai din soundtrack-ul pus la cale de Frederic Sanchez am prins ceva Swans şi Nick Cave & The Bad Seeds. Suficient cât să mă transpună, culmea, în vremuri mai fericite, dar să îmi dea în acelaşi timp o senzaţie dubioasă de apăsare pe care am ajuns să o doresc de la o astfel de prezentare.

_ARC0384

După ce show-ul s-a încheiat, am stat ceva vreme să mestec ceea ce tocmai privisem, să mă gândesc la marinarii rătăcind în piaţa imaginară construită de designer, la cămăşile deconstruite pe care Miuccia le trimisese pe podium, la ţinutele celor câteva femei care au plutit, şi ele, întregind fantomatic prezentarea, la tot aerul ăla de alean care a definit colecţia – Premonitions, pe numele ei.

_ARC0949

A doua zi, am aşteptat review-urile. Şi au venit. Prada responds to war and migration at AW16 show, declama Susanne Madsen pentru Dazed & Confused, explicând ideea spaţiului de prezentare ca o piaţă (a place of revolution, cum spune Miuccia). Tim Blanks, pentru The Business of Fashion, povestea cum a văzut modelele drept preotese care şi-au pierdut straiele… sau, cel puţin, persoane care şi-au pierdut credinţa. Ceea ce l-a făcut să se gândească la Rimbaud, lucru care l-a condus către scenariul romantic al celor care pornesc în călătorii pe mare ca să evadeze din situaţiile imposibile de acasă. Iar asta, fireşte, l-a dus cu gândul către criza refugiaţilor.

_ARC0058

Alexander Fury a explicat, pentru Vogue, felul în care operează un designer ancorat în realitatea imediată, aşa, ca doamna Prada. „A existat ideea, de data asta, că bărbaţii Prada sunt supravieţuitori, trecând prin vremuri grele şi scăpând, dacă nu nevătămaţi, atunci cel puţin afectaţi. (…) A trăi înseamnă să purtăm urmele trecerii vieţii şi urmele lăsate de noi prin viaţă. Mă întreb dacă o putem vedea pe Miuccia Prada ca pe o specialistă în cartografierea contemporaneităţii şi dacă putem vedea hainele ei ca pe un fel de hărţi ale momentului în care trăim? Toţi călătorim prin viaţă, dar călătorii au nevoie de hărţi. Ele ne arată drumul.“

_ARC0936

Pentru mâna de oameni care trăieşte cu adevărat pentru haine (adică pentru sensurile pe care le ascund sau le dezvăluie ele, nu pentru cele din dulapul lor), cuvintele mari în care e descrisă cea mai recentă ispravă a doamnei Prada pot să fie simple explicaţii un pic pretenţioase ale unui parcurs creativ firesc. Evident, orice designer încorporează experienţele proprii, ba chiar şi pe ale altora, în ceea ce face. Nu se poate altfel, nu ai cum să rămâi neafectat. Lumea în care trăieşti transpare inevitabil în ceea ce faci. Iar lumea asta, astăzi, nu este cel mai confortabil loc.

_ARC1057

Pentru toţi ceilalţi însă, pentru consumatorul obişnuit de modă, astfel de explicaţii pot părea bombastice sau de-a dreptul ridicole. Căci e bizar să foloseşti haine cu preţuri cel puţin inaccesibile ca să descrii realităţile unor oameni care doar rareori mai au haine şi pentru care aceasta nici măcar nu este cea mai mare problemă.

Şi atunci, despre ce vorbim când vorbim despre modă?

Foto: Vogue Runway, Virginia Arcaro pentru Dazed.