on people

De ce să (nu) vezi Regarding Susan Sontag?

Leave a comment

E greu să îmi imaginez azi că a existat o vreme în care o intelectuală putea să fie superstar, să scrie peste tot pe unde trebuia astfel încât ideile ei să ajungă la o grămadă de lume, să fie luată în serios și în același timp să se înconjoare de o aură glam rezervată azi doar cântărețelor și starurilor de cinema.

Tocmai de asta m-am uitat la documentarul făcut de Nancy Kates, ca să înțeleg mai bine cum a fost posibil lucrul ăsta și ca să aflu mai multe despre Sontag, o figură feminină pe care toți o cunoaștem cumva, dar pe care nu ne-am chinuit prea tare să o aprofundăm.

Adică e mult mai probabil să o știi dintr-o poză superbă (și Susan Sontag era superbă, și foarte stylish pe deasupra) și să o asociezi vag cu „Notes on Camp“ sau cu Andy Warhol sau cu o noțiune de elită care azi s-a schimbat complet, decât să știi ce a făcut femeia asta de a ajuns așa de celebră și de deranjantă.

Așa că m-am uitat la documentarul pe care îl găsești acum pe HBOGo cu inima deschisă dar, din păcate, proiectul lui Kates nu mi-a arătat prea multe din ce voiam să văd. Cum ar veni, dacă îmi doream să știu mai multe despre intelectuala foarte publică care a definit un curent cultural, despre femeia care a spus cu mare îndrăzneală, post 9/11, că atacurile asupra SUA au fost repercusiuni ale politicii externe ale Statelor (blasfemie!), despre gândurile ei despre fotografie, boală, interpretare etc., etc., atunci nu am aflat mai nimic.

Peter-Hujar-Susan-Sontag-1975-a-question

Mai mult, am avut constant senzația că documentarul își propune să spună foarte multe lucruri despre viața ei intimă, pe care Sontag a avut grijă să o păstreze intimă de-a lungul vieții, în ciuda celebrității ei. Sunt interviuri acolo cu Harriet Sohmers Zwerling, Eva Kollisch, Lucinda Childs și Annie Leibovitz, toate foste iubite ale lui Sontag. Sunt și considerații, uneori, despre lucrările ei, dar toate făcute cu un ton atât de condescendent încât te fac să te întrebi de ce merita persoana în cauză un documentar dedicat ei. Nu se găsește, însă, aproape nimic despre opiniile ei politice. Despre gândurile ei cât se poate de serioase. Despre cum a militat pentru femei, pentru drepturile omului, împotriva războiului din Vietnam șamd. Sau despre crezul ei că un intelectual are datoria să fie angajat politic, să vorbească în numele celor care nu se pot exprima.

susan-sontag-a-question-1

Și asta e nedrept – și se potrivește foarte bine cu ceva ce a zis Sontag însăși (și zice și în filmul ăsta care îți lasă, în final, impresia că a vrut doar să imortalizeze efemerul unei celebrități). Că fotografiile te fac să pozezi. Și că reprezintă un adevăr. Și că sunt reale. Doar că, uneori, în memoria noastră colectivă rămâne doar fotografia, nu și contextul care a creat-o sau personajul care stă în centrul ei. Cam așa și cu Regarding Susan Sontag.

Aici un clip cu Susan Sontag pe când era fotografiată de Andy Warhol:

Foto: Peter Hujar, Jill Krementz.

Leave a Reply

Your email address will not be published.