on women

De ce nu o credem pe Barbie nici anul acesta?

Pentru o persoană care nu a avut niciodată o păpușă Barbie, mă preocupă un pic prea tare povestea asta. Și mi-am petrecut cam prea multă vreme vorbind despre Barbie. Așa că am decis că a venit vremea să închei subiectul – cum altfel, punându-l jos, undeva, să rămână acolo pentru veșnicie.

Îmi amintesc când am văzut prima oară păpușa asta – în cutia ei, înaltă și țanțoșă, într-o vitrină, în casa unor prieteni. Nu țin minte, totuși, ce am simțit față de ea; știu doar că era bizar să o văd acolo, la un loc cu serviciul de porțelan fin folosit numai la ocazii speciale. În mod clar nu era o jucărie cu care să te joci. Drept urmare, nici nu mi-am dorit-o. Nu îmi trebuia o păpușă bună doar de ținut în vitrină.

32886_L_Elizabeth-Taylor-Barbie

Muuulți ani mai târziu – chiar anul trecut, dacă nu mă înșeală memoria – fiica unor prieteni a primit cadou o Barbie care s-a făcut imediat nevăzută. Din motive evidente. Barbie prezintă niște standarde nerealiste, este obiectificarea însăși, așa cum e ea, blondă, înaltă și cu dimensiunile unei persoane care suferă de anorexie. Este perpetuu pasionată de întâlnirile cu Ken și de poneii, ținutele și pantofii ei (care sunt, aproape invariabil) cu toc.

hispanic_barbie_president

Este un simbol al tuturor lucrurilor pe care ni le impune societatea. Mai mult decât revistele, mai mult decât ce vedem la TV, Barbie ne spune de mici cum se așteaptă lumea să fim. Și apoi, zicem noi, ajungem să ne dorim să fim astfel și suntem nefericite dacă – fatalitate – nu reușim.

barbie-registered-nurse

Sunt o mulțime de lucruri pe care le-am pus pe umerii unei biete păpuși, chiar și una cu notorietatea și succesul de care se bucură Barbie. Și, în tot timpul acesta în care ne-am revoltat împotriva ei, Barbie chiar a încercat să se schimbe. Chiar a vrut să fie mai mult. A fost astronaut și profesor. A fost asistentă medicală și antreprenor. A candidat chiar și pentru funcția de președinte. A întruchipat personaje pe care le admirăm, de la Elizabeth Taylor la Karl Lagerfeld sau Andy Warhol.

french-maid-barbie-girl

Și noi, în continuare, nu o credem. Anul acesta ne-a adus o Barbie mai promițătoare ca oricând. Reclama Imagine the Possibilities a încercat să ne arate că fetițele care se joacă cu Barbie chiar își pot imagina că pot deveni orice.

barbie-ava

Și, ca totul să fie rotund, Mattel au lansat și o Barbie care o celebrează pe Ava DuVernay, regizoarea filmului Selma, care este, cum ar veni, tot ceea ce Barbie nu prea este.

Și, cu toate aceste eforturi din partea unei companii care se prea poate să încerce, la modul cel mai cinstit cu putință, să facă o schimbare, noi tot o bănuim pe Barbie că nu e atât de revoluționară pe cât încearcă să pară. Credem că Barbie se încăpățânează să nu ducă mai departe cauza femeilor care s-au săturat să li se spună cum trebuie să fie. Și motivul pentru lucrul acesta s-ar putea regăsi în toate imaginile pe care le-am ales aici, care înfățișează numai Barbie de carieră, cu viitor.

the-usherette-barbie-girl

Pentru că, deși a căpătat, cu vremea, mai multe tonuri ale tenului, a încercat meserii noi și fuste mai lungi, Barbie a rămas imposibil de atins. Și ne spune, în continuare, că talia cea mică, părul fluturând în cascadă și picioarele veșnic pe vârfuri, gata să încalțe oricând un pantof cu toc, sunt mai relevante decât halatul de medic și uniforma de cameristă. Dar, culmea, Barbie nu ne spune un lucru neadevărat. Ea ne arată în continuare lumea așa cum e ea, și poate din cauza asta îi avem atât de multe să îi reproșăm. Dar Barbie e, până la urmă, doar o păpușă. Probabil că avem multe alte lucruri de rezolvat înainte să ajungem să ne lămurim cu adevărat cum stau lucrurile cu ea.

Foto: Mattel, Barbie Collection.