on interests

De ce e (un pic) bizar Beasts of No Nation?

Șocul, am învățat asta cu ceva timp în urmă, funcționează doar prima oară. Nu poți să fii șocat la nesfârșit de un lucru. Și de asta cred că Beasts of No Nation, filmul lui Cary Joji Fukunaga, un film altfel bine făcut, cu imaginație și îndrăzneală, nu funcționează cum ar trebui de la un capăt la altul. Dar să nu mă grăbesc.

În fiecare an, după publicarea nominalizărilor la Golden Globes, mă apucă o frenezie și încerc, din răsputeri, să văd cam tot ce se poate vedea înainte de a face deja tradiționalele liste de pronosticuri pentru premii, completate și intens dezbătute cu prietenii mei.

Așa că am început cu filmul acesta, în parte pentru că cele mai multe dintre ele nu au fost încă lansate, în parte datorită lui Idris Elba, pe care, de când l-am văzut în The Wire, l-aș cam vedea în orice.

Ei, filmul acesta este o dramă de război a cărui acțiune se petrece într-o țară oarecare din Africa (spun oarecare pentru că țara cu pricina nu este numită) și care îl are în centru pe Agu, un băiețel de 8 ani care își vede familia fugind sau murind pur și simplu când puterea trece în mâinile celor despre care aflăm că sunt dușmani. Și teribil de cruzi. Agu (Abraham Attah) reușește să scape și este luat, în cele din urmă, sub protecția Comandantului (Idris Elba), conducătorul excentric al unei trupe de războinici în care au fost recrutați, în principal, copii și adolescenți.

Beasts-of-No-Nation

Firește, Agu ajunge și el un soldat în această companie bizară, după ce trece printr-un ritual de purificare și renaștere spirituală. Așa că își începe cariera de luptător pentru libertate cărând muniție, are în curând parte de prima lui victimă, selectată cu plăcere sadică de către Comandant, experimentează cu drogurile care îi fac pe colegii lui să suporte mai ușor oroarea în care trăiesc și, curând după ce se înrolează, chestionează, în gând (un voiceover care ne urmărește pe tot parcursul peliculei) rostul luptei pe care o duce.

Sunt scene memorabile în filmul acesta – nu e greu, dat fiind că nu poți uita prea ușor copii omorând sau violând, mai ales că scenele acestea sunt frumos alcătuite, cu mare atenție și multă grijă. Una dintre ele a provocat chiar ceva scandal, pentru că regizorul a folosit, fără a credita, imagini realizate de Richard Mosse, care a fotografiat și filmat tinerii soldați din Congo în infraroșu. Și e clar că a făcut-o – posterul acestei lucrări stă chiar la mine în casă și a fost primul lucru la care m-am gândit când am văzut secvența de care vă zic.

richard-mosse

Actorii sunt, și ei, remarcabili – Idris Elba în rolul Comandantului excentric și, în cele din urmă, părăsit și înfrânt, e uman în cruzimea lui și e credibil și în momentele de furie, și în cele în care merge pe cartea liderului înțelegător. Abraham Attah dă, și el, măsura unui talent aparte în scene pe care nu cred că un copil ar trebui să le joace vreodată.

Dar, căci la scenele astea voiam să ajung, violența extremă, oricât de frumos ar fi imaginată, nu te poate impresiona la nesfârșit. Și de aceea, zic, datorită abundenței episoadelor crunt de sângeroase, nu am mai simțit la finalul acestui film nici revoltă și aproape nimic altceva.

Foto: PR, Richard Mosse.