on women

De ce e de prost gust să judeci femeile?

Leave a comment

Vorbeam zilele trecute cu cineva despre un subiect cât se poate de legitim, cu iz de clișeu: momentul când am simțit că am devenit cu adevărat femei. Contrar oricărui scenariu de film american pentru adolescenți, nu a fost când am țipat pentru prima oară în casă, disperată, după tampoane.

La început, îmi trecuse prin minte că am fost dintotdeauna femeie, că a fi femeie ține de identitate și nu de vârstă sau de dezvoltarea fiziologică. Că a fi fetiță sau, să zicem, fată, sunt doar niște locuri pe care le străbați, femeie fiind deja. Și cred că așa e. Dar simt că am devenit femeie din momentul în care a început să îmi pară rău pentru orice răutate pe care am adresat-o vreodată unei femei (sau pe care am gândit-o despre ea sau am spus-o, ironic, altcuiva.)

A venit, deci, momentul ăla în care mi-am dat seama că am greșit. Era atât de simplu, atât de la îndemână motivul pentru care nu ar fi trebuit să îmi permit să judec alte femei încât l-am tot ocolit. Partea bună e că, atunci când l-am găsit, ceva s-a schimbat în mine. Nu vreau să sune dramatic, dar a fost dramatic. Și a fost și bine. Revelația era simplă: mi-am dat seama că orice fel de judecată aș proiecta asupra unei femei e, implicit, o judecată pe care mi-o aplic mie. E proastă? Mă expun, deci, să fiu numită proastă (pentru că sunt femeie, nu pentru că sunt proastă. Asta e altă poveste). E curvă? Atunci orice comportament sexual al meu devine la fel de vulnerabil (pentru că sunt femeie, se știe că bărbații sunt rareori curve și aproape niciodată pentru că au un anumit comportament sexual. Ca să nu mai spun că, atunci când un bărbat e numit astfel, asocierea cu acest cuvânt e nasoală tot pentru noi). E isterică? Vorbește prea mult? Și eu! (pentru că sunt femeie, căci vorbele femeii sunt întotdeauna multe și proaste, femeile trăncănesc într-una și țipă și stau de taină și la o șuetă nesfârșită cu fetele.) Și tot așa.

Așa am devenit eu femeia care am fost de la naștere. Dându-mi seama că mi-am dat singură cu stângul în dreptul spunând, ani la rând, cum sunt eu mai cu moț decât altele și permițându-mi, din postura asta trufașă, să mănânc prea mult rahat.

La asta m-am gândit când am văzut, dis de dimineață, postarea unei femei despre feminismul de prost gust. Ce spunea ea, în puține cuvinte, e că nu e ok să te proclami feministă în vreme ce îți afișezi sexualitatea sau îți declami cu mândrie independența. Că ăsta e feminism de prost gust, deci.

Mă întristează gândul că o femeie poate spune că feminismul e de prost gust. Așa ceva nu există. Lupta pentru egalitatea în drepturi nu are cum să fie de prost gust. Ca femeie, trebuie să știi asta. E musai să știi tu, pentru tine, de ce a fost nevoie de feminism, de ce te bucuri tu de rezultatele luptelor purtate de feministe și de ce e încă nevoie de feminism. Sunt lucruri de bun gust, ca să împrumut formularea.

Feminismul e lucrul acela care îți permite ție să faci alegeri importante pentru viața ta. Cum ar fi să te măriți sau nu, să faci copii sau nu, să votezi, să te educi, să faci ce îți place și să trăiești din asta, să decizi cu cine ai chef să te culci. Și să vorbești despre asta, dacă așa ai tu chef. Pentru că există feminism, tu ești astăzi mai puțin constrânsă de stereotipurile alea care spun că rolul tău e să faci copii, să taci, să zâmbești des și să arăți agreabil. Ai ieșit, deci, dintr-un stereotip neîncăpător, dintr-o cutie care îți limitează speranțele și puterile. Pentru că există feminism, poți să fii în aproape orice fel ai chef să fii.

Lucrul ăsta e aproape extraordinar. Nu ne gândim, cred, suficient de des la cât de recente sunt vremurile alea în care nu puteam fi mai mult. Și, de fiecare dată când le judecăm pe alte femei, de fiecare dată când le contestăm alegerile, le punem înapoi în cutia aia strâmtă în care femeile pot fi în prea puține feluri. De fiecare dată când noi credem că știm mai bine decât ele, facem un pas înapoi. Și nu ne permitem pași înapoi. Între noi, femeile, nu ne permitem astfel de aroganțe. Sunt de prost gust.

Pentru că nu îmi mai permit să judec femeile (nici măcar atunci când spun că feminismul e de prost gust, pentru că e alegerea lor și înțeleg asta), pot doar să sper că va veni momentul, și pentru femeile care gândesc astfel, să își dea seama că au greșit când au judecat alte femei, impunându-le niște așteptări și niște limite. Aș vrea ca aceste femei să înțeleagă că nu e obligatoriu ca toate femeile să facă alegerile pe care le-au făcut ele. Că tocmai în asta constă libertatea pe care am câștigat-o (prin feminism). Și atunci cred că femeile acestea vor resimți responsabilitatea de a nu mai arunca vorbe aiurea despre alte femei.

Foto: Mad Men

Leave a Reply

Your email address will not be published.