on women

Cum face Hillary Clinton istorie?

Leave a comment

Cu două zile în urmă, după o serie de momente proaste și foarte proaste care s-au întins pe câteva săptămâni și m-au făcut să mormăi prea des în barbă (de la cele #3milioane de semnături la alegerile locale din weekend), cineva mă întreba dacă mă mai bucură ceva pe lumea asta. Și am zis, știind că a doua zi urmau să apară rezultatele ultimului Super Tuesday, că singurul lucru care mă bucură va fi stabilirea, „once and for all“ a faptului că Hillary Clinton va deveni prima candidată a democraților la președinția Statelor Unite.

Am trecut de asta. Momentul a trecut, istoria s-a scris, Hillary a ținut un discurs în Brooklyn cu trimiteri la sufragete și la ocazia unică pe care o trăim. M-am bucurat și mă bucur încă, dar între timp mi-am dat seama că, dincolo de solemnitatea ocaziei, istoria nu se simte așa cum aș fi vrut eu.

În ultimele două zile, cu toată victoria asta istorică, m-am văzut nevoită să o apăr pe Hillary mai mult decât până acum. Cum #imwithher din 2008, am mai trecut prin asta și aveam vorbele la mine. Nici nu e greu. Hillary Clinton este, fără urmă de îndoială, cel mai bine pregătit candidat care a încercat vreodată să ajungă la Casa Albă. E competentă, e ambițioasă, are în spate proiecte uriașe (multe legate de femei, de sănătatea lor reproductivă sau de bunăstarea copiilor lor). Ca orice politician de carieră, care a stat în ochiul publicului multă vreme, nu are un trecut atât de nepătat încât să provoace așteptări nerealiste, nu e salvatoarea imaculată la care noi, ca femei, am visat și am sperat. Dar știu că, imaculată fiind, nici nu ar fi avut cum să ajungă unde este acum. E un lucru atât de simplu – nu poți să trăiești în lumea asta și să conștientizezi pe ce lume trăiești și să fii în continuare atât de inocentă încât să crezi că politicienii nu fac greșeli sau compromisuri.

Așa că, atunci când aud, zilele astea, femei zicând că Hillary e o oportunistă care s-a cățărat pe succesul soțului ei, când aud că e prea ambițioasă, când mi se spune că a votat pentru războiul din Irak, că nu e carismatică, că e coruptă, mă încearcă o frustrare. Și o urmă de frustrare simt și când aud că victoria asta va intra în istorie doar pentru a servi drept exemplu pentru fiicele noastre, care vor ști că una ca noi a ajuns departe și a deschis drumul. Pentru că nici un moment care va veni (în afară, poate, de acela în care se va muta din nou la Casa Albă, de data asta ca președinte ales) nu se compară cu ce avem azi. Și pentru că, da, Hillary e o femeie care ajunge prima candidată a unui mare partid.

Dar nu e orice femeie. Hillary nu are nevoie să joace, cum zice Trump, the woman card ca să câștige alegerile. Nici nu ar trebui să câștige bazându-se doar pe faptul că e femeie. Ci pe acela că e femeie și a făcut și va face lucruri pentru femei. Că e femeie și că a simțit, de-a lungul unei cariere impresionante (pe bune, să zicem și asta) cât de greu e să ajungi la vârf femeie fiind, cât de greu e să impui politici pentru femei, femeie fiind.

De la avorturi la contracepție de urgență, de la gun control la equal pay, Hillary are un plan care ne implică și ne ajută pe toate. (Bine, poate nu pe noi, aici, în România, dar asta e altă poveste.) Spre deosebire de adversarul ei de până mai ieri, Bernie Sanders, Hillary nu crede că declarațiile lui Trump despre pedepsirea femeilor care cer avorturi, care mi-au trimis fiori reci pe spinare, sunt prostii. Spre deosebire de toți ceilalți candidați dinaintea ei și din orice parte a politicii americane, femeia asta știe despre ce vorbește atunci când vorbește de politici pentru femei. Istoria asta pe care o trăim acum despre asta este, și asta încerc și eu să îmi amintesc în fiecare zi, chiar și atunci când istoria devine un pic incomodă. Că avem acolo, încercând să ajungă la cel mai înalt nivel, o femeie. Și nu orice femeie. Cineva care știe cum este să iei decizii, să muncești, să ajungi sus, femeie fiind.

Poți să zici că argumentul meu se învârte în cerc – o susțin pe Hillary pentru că e femeie și chiar faptul acesta o face să câștige, în vreme ce spun că ea nu trebuie să joace the woman card. Dar, în toată cariera ei politică, Hillary a avut mai mult de suferit de pe urma faptului că e femeie decât de pe urma votului pentru Irak. A fost mai des judecată pentru mizerii sexiste decât pentru politicile ei, chiar și pentru cele mai slabe dintre ele. A ieșit câștigătoare, din toată povestea asta lungă și obositoare, și nici nu pot (și nici nu vreau) să îmi imaginez cum o fi fost. Asta o face, cel puțin în ochii mei, mai puternică decât orice alt candidat.

Când se vorbește despre democrație, despre reprezentare, despre implicarea femeilor în politică și despre femeile care ajung să joace la masa cea mare, nici măcar nu ar trebui să ne intereseze prea tare dacă au existat și greșeli. Întotdeauna sunt. Ce ar trebui, în schimb, să ne intereseze, e să fie acolo sus cineva care a simțit, pe pielea ei de femeie (fie ea albă, venind din clasa de mijloc, bine educată) cum este să fii femeie în clasa politică, a trecut peste asta și a fost suficient de puternică încât să și câștige. Da, e o femeie care va fi președinte, dar nu e orice femeie. Pentru mine, despre asta e istoria.

Foto: time.com

Leave a Reply

Your email address will not be published.