on fashion

Ce se întâmplă când stilistul devine designer?

Îmi amintesc foarte clar momentul în care am început să mă uit cu atenție la ceea ce făcea Alexandra Toie Ioniță. Văzusem un editorial foto realizat de ea la mare, o șarmantă poveste boemă cu o fată într-o căruță, un shooting cu o atmosferă cum se vede rar în paginile revistelor românești. Mai târziu, când am aflat că Alexandra a hotărât să treacă de partea cealaltă a baricadei, adică să își creeze propriul brand fashion, am vrut să văd cum a fost trecerea aceasta și cum una dintre preocupările ei a influențat o alta. Fă, deci, cunoștință cu Alexandra, designerul și fondatorul brandului Aureliana.

A Question: Spune-mi întâi câte ceva despre tine, despre cum ai ajuns să fii interesată de modă.
Alexandra: Primele amintiri pe care le am despre modă sunt legate de momentele în care stăteam cu mama și cu bunica mea în jurul mașinii de cusut. Materialele erau împrăștiate pe podeaua camerei, voiam să le văd pe toate, să le ating, iar eu mă jucăm cu paietele și cristalele din cutiile din porțelan și probam rochiile realizate de bunica mea. Au urmat primele tentative de schițe de rochii în jurnalele cu cheiță, mai mult în joacă, mă fascina ideea de a crea haine, deși nu la un mod conștient la vremea aia. Apoi, când eram prin clasa a șaptea, a intrat în viața mea Fashion TV. Așa am făcut cunoștință cu Tom Ford, în perioada Gucci, și cu modele ca Mariacarla sau Natalia Vodianova. Apoi, în clasa a noua, am ales să fac un proiect despre o prezentare Galliano pentru Dior, pentru că mi-era foarte familiar și mă prinsese deja microbul. Amuzant sau nu, până în ziua de azi, Galliano rămâne unul dintre designerii mei preferați, alături de McQueen.
Provenind dintr-o familie de medici, cu excepția mamei, profesor de fizică, nici măcar nu mi-a trecut prin cap că pot să transform moda în altceva decât ceea ce era: o pasiune. Am terminat un liceu de filologie, hotărâtă fiind să fac ceea ce voiam de mult: Facultatea de Drept. În clasa a XII-a, însă, mi-am dat seama că nu e pentru mine și am dat la Jurnalism și la Marketing la ASE (pentru liniștea părinților mei). Le-am absolvit pe amândouă, apoi am urmat un master tot la FJSC. În primul an de master, am aflat de un internship la revista Beau Monde și de aici a început totul cu adevărat. După un internship cu mai mulți „candidați“, am avut norocul să fiu cea căreia i s-a propus să rămână în departamentul de modă. Dar de aici începe altă poveste.

A Question: În România nu există prea mulți stiliști care să fi făcut trecerea în partea cealaltă și să construiască un brand propriu. Cum de s-a întâmplat asta? Când ai decis să treci la treabă?
Alexandra: Designul vestimentar e o idee care îmi încolțise în minte încă din primii mei ani ca stilist, dar niciodată nu avusesem curaj să-mi recunosc mie că vreau să fac asta cu adevărat, cu atât mai puțin celorlalți. Acum doi ani, când lucram deja de cinci ani ca stilist, Alex, soțul meu, m-a sunat într-o zi să mă întrebe, total dezarmant și neașteptat, de ce nu construiesc o linie vestimentară. Se întâmpla cu câteva luni înainte de a o naște pe fetița mea, Victoria. Destul de evident, m-am blocat și n-am știut ce să-i răspund, deși, cumva, ideea fusese tot timpul în capul meu, ca un zgomot de fond căruia nu-i dai atenție. Până la sfârșitul conversației, mă convinsese. Acel telefon a fost fix curajul de care aveam nevoie, care mi-a dat încredere și m-a făcut să conștientizez că am aripi și pot zbura. A urmat o experiență personală care m-a marcat foarte mult și care m-a făcut să realizez că timpul e limitat și că trebuie să acționez. Am plecat din țară în Cipru, timp de un an, în care nu am făcut altceva decât să mă gândesc la colecții, la conceptul brandului pe care voiam să-l pun pe picioare si la planul de afaceri. Colecțiile pe care le-am realizat până acum sub brandul Aureliana au fost gândite încă de atunci. M-am întors în țară și, deși mi-era destul de clar ce vreau să fac, a urmat o perioadă de amânare a demarării proiectului. Aveam senzația că nu sunt pregătită, că nu știu destul, că trebuie să mai aștept – mereu am fost extrem de autocritică și am pus foarte multă presiune pe mine. Mi-am făcut însă curaj și, în iarna lui 2015, am lansat brandul Aureliana. Treptat, lucurile au intrat pe făgașul normal și, în momentul ăsta, ies exact așa cum îmi doresc. Și asta e cel mai important. Îmi place să stau în atelier, să lucrez. Să pot să realizez eu hainele pe care mi le doresc pentru a transmite o idee până la capăt. Ca stilist, mă limitam la oferta din magazine și, de multe ori, era extrem de frustrant să nu găsesc piesele de care aveam nevoie.

A Question: Crezi că faptul că ești și stilist îți oferă un avantaj față de designeri? Sau nu?
Alexandra: Încep cu avantajele. Față de un designer la început de drum, eu deja lucrasem cu oamenii din industrie. Am început să-mi vând hainele pe molecule-f.com, cunoscându-le deja pe Mirela Bucovicean și pe Cerina Rațiu din postura de stilist. Robert Rațiu, redactor-șef la Beau Monde, mă învăța acum șapte ani să scriu un articol glossy, iar în iarna trecută, într-un editorial semnat de mine, o rochie Aureliana apărea pe coperta aceleiași reviste. În plus, îmi e mult mai ușor să realizez o campanie sau un lookbook pentru Aureliana pentru că știu fotografi, modele, make-up artiști, hairstiliști, cu care am lucrat deja ca stilist. Știu ce înseamnă un produs de lux și finisaje bine făcute, pentru că au trecut prin mâna mea astfel de produse.
Și dezavantajele sunt, însă, multe. Acum un an mergeam la Premier Vision la Istanbul să caut furnizori de materiale cu fetița mea, Victoria, care avea doar cinci luni, după mine, pentru că alăptam. Dacă eram designer și aveam cunoștințele necesare, aș fi știut că pot rezolva mult mai ușor lucrul ăsta prin agențiile din București, care m-ar fi ajutat mult mai ușor să găsesc materialele pe care le căutam. Și în momentul de față, deși devorez tot ce găsesc pe Business of Fashion despre ce presupune să-ți creezi propria afacere de modă, încă mai fac greșeli sau am întrebări la care nu am un răspuns pentru că tot procesul e foarte autodidact. Nu e nimeni care să-mi spună care sunt pașii sau ce ar trebui să fac. Am noroc însă să dau peste oameni ca Mirela Bucovicean, de la Molecule F, de la care mai fur meserie.

A Question: Mi s-a părut simpatic că ai menționat, în descrierea brandului, faptul că filosofia Aureliana are și o componentă de empowerment. Cum vezi tu treaba asta? Cum sunt hainele care le fac pe femei să se simtă mai puternice?
Alexandra: Femeile sunt frumoase când sunt independente, când reprezintă ele ceva, când numele lor înseamnă ceva, nu doar cel al bărbatului de lângă ele. Când ai ajuns în punctul în care poți să stai acasă seara să bei un pahar de vin, să-ți cumperi din banii tăi cu un simplu click rochia pe care ți-o dorești, să nu fie nevoie să te deplasezi pentru că ea îți va fi livrată frumos la ușă, atunci și alegerile tale vestimentare vor fi diferite. Vei dori ceva aparte, poate rafinat, simplu, dar cu twist, cum îmi place mie să cred că sunt piesele mele. Vei dori să primești atenția cuvenită, dar nu pentru că o ceri, ci pentru că ți se cuvine. De asemenea, am remarcat abia la a doua colecție, sunt inspirată de o frumusețe care are o latură malefică. La belle dame sans merci, muza primei colecții, vrăjea cavalerii și îi abandona mai apoi pentru a-i lăsa în rătăcire pentru tot restul vieții, nimfele, inspirația pentru cea de-a doua colecție Aureliana, vrăjeau marinarii care își scufundau corăbiile și piereau în adâncul apelor. La fel este și mitul lui Ondine, care stă la baza colecției Aureliana de primăvară-vară 2016. De mică am fost fascinată mai degrabă de Crăiasa Zăpezii decât de Albă-ca-Zăpada sau de Cenușăreasa. Zânele le găsesc plictisitoare. Îmi plac femeile care sunt stăpâne pe situație, care nu vânează un bărbat, ci un job, pentru care luptă, sau un loc la o facultate de prestigiu ori o afacere proprie. Asta am remacat când am ajuns în București, acum zece ani: sunt femei care văd în bărbați pașaportul lor spre o viață mai bună, nu își pun problema că puterea nu este în mâinile altora, ci în ale lor, că ele însele sunt cea mai bună asigurare că pot avea o viață așa cum își doresc. Sunt însă și exemple pozitive de femei care își iau viața în brațe și în propriile mâini și cărora le iese impecabil. Sunt femeile cărora brandul Aureliana se adresează, însă, pe de altă parte, sper ca și celor dintâi să le dea încrederea că ele însele, fără nici un ajutor exterior, pot muta munți din loc dacă cred în ele.

A Question: Pe de altă parte, vorbești și despre fantezie. Mai e moda bazată în fantezie adecvată vremurilor noastre?
Alexandra: Louise Wilson (profesoară de renume la Central Saint Martins) spunea într-un interviu că, pentru a convinge pe cineva să-ți poarte hainele, trebuie să te identifici tu întâi cu ele, să vorbești tu prin piesele create. Dacă nu ești autentic, nu ai cum să transmiți un mesaj puternic mai departe. De asta, mă concentrez intens pe ceea ce mă inspiră și, pornind de acolo, încerc să-mi creez o identitate. Mereu am mizat pe propria mea imaginatie pentru a oferi realității o altă dimensiune, mai antrenantă, mai interesantă. Consider că exact cum o carte bună te transpune în alt secol, în alt univers, în alte coordonate geografice, la fel și piesele Aureliana pot să te facă pentru o seară, sau pentru câteva ore, să fii o nimfă sau o muză a unor pictori britanici din perioada victoriană. Îmi imaginez cum o clientă de-ale mele își pune pe ea o rochie din mătase albă, cu cristale, își aruncă pe umeri o blană și iese iarnă din casă, pe nisoare, simțindu-se nici mai mult nici mai puțin decât Crăiasa Zăpezii.

A Question: Ziceai la un moment dat că creațiile Aureliana sunt inspirate de un mix între literatură, arte și modă. Poți să dezvolți?
Alexandra: Sunt un om axat pe vizual. Tot ce am citit și, inevitabil, tot ce mi-am imaginat, toate muzeele în care am fost, fiecare pictură, toate m-au marcat, au rămas în mintea mea. Și, din aceste flash-uri care îmi apar în minte, se nasc colecții. De exemplu, prima colecție are la bază un subiect prezent în mai multe tablouri ale pictorilor prerafaeliți: „La belle dame sans merci“. Cea de-a doua colecție s-a născut când eram în Cipru. De mică m-au fascinat miturile olimpiene, iar acolo, în Cipru, plimbându-mă prin situri arheologice, vizitând plaja unde s-a născut din spuma mării Afrodita, mi-au apărut în minte nimfele. De acolo m-am oprit la poezia mea preferată din copilărie, „Lorelei“, de Henrich Heine, după baletul și mitul lui Ondine. Iar asta se întâmpla până să stabilesc direcția sau numele colecției „Ondine“.

A Question: De fapt, mi s-ar părea drăguț să exemplifici chiar pe o haină, să îmi spui exact cum te-ai gândit la ea, cum ți-a venit ideea, cum ai transformat-o, care sunt detaliile în care combinația aceasta de inspirații este vizibilă.
Alexandra: Am să aleg rochia mea preferată (vezi sus, n.red.), din colecția de toamnă-iarnă Aureliana. Am pornit de la „La belle dame sans merci“, prima femeie vampir din poemul lui John Keats. Rochia e neagră și are o trenă atașată, inspirată din filmul „Dracula“ al lui Francis Ford Coppola. Tot de la Dracula am „furat“, pentru rochia roșie din aceeași colecție, detaliile care încadrează gâtul, pe care le-am transformat în niște funde pentru a fi mai soft. Am avut o obsesie pentru tot ce înseamnă filme cu vampiri încă de mică.

A Question: Vorbește-mi, te rog, pe scurt, despre materialele din care sunt realizate hainele Aureliana și despre meșteșugul care este implicat în conceperea lor. De unde vin materialele? Sunt unele pe care le preferi? De ce e important să lucrezi cu croitori, tipariști etc. cu experiență?
Alexandra: La acest capitol am suferit cel mai mult că nu am pornit pe acest drum având cunoștințe de design. Mi-a fost foarte greu să găsesc un tiparist bun, croitori care fac finisaje impecabile, deși am angajat doar prin recomandări foarte bune. În prezent, am găsit în sfârșit calitatea de care aveam nevoie, iar în momentul de față hainele sunt executate exact așa cum îmi doresc. Sunt perfecționistă și am o obsesie pentru detalii, știu foarte bine ce înseamnă un produs de lux și am pretenția de la piesele ce poartă eticheta Aureliana să arate impecabil. Vorbind de calitate, colecția de primăvară-vară beneficiază de materiale de la furnizori italieni, iar cea precedentă, de toamnă-iarnă, e realizată din materiale din Italia și Anglia. Am grijă mereu să probez fiecare produs înainte să intre la vânzare, sunt propriul meu fitting model, pentru că doar așa îmi pot da seama cum cade materialul, cum se simte pe corp sau cum flatează silueta.

A Question: În ce măsură vorbesc hainele Aureliana despre tine? Ce ai vrea să spună ele despre tine celor care le privesc sau le poartă?
Alexandra: Când am lansat brandul Aureliana mi-am dat seama că doar unii oameni fac legătura dintre brand și munca mea de până atunci ca stilist. Toate pictorialele mele preferate spun o poveste, sunt romantice, decadente, uneori goth, de aceea fotograful meu preferat este și rămâne Oltin Dogaru. Pentru că și lui îi plac imaginile memorabile, care exprimă ceva, care transmit ceva, nu doar un styling cool și un corp perfect. Pentru mine modelele au fost, și ca stilist, sunt, și ca designer, contese căzute în dizgrație, figuri mitologice, eroine din poveștile lui Hans Christian Andersen. Același lucru e valabil acum pentru clientele mele: când poartă Aureliana îmi doresc ca apariția lor să fie una memorabilă, rafinată și de o frumusețe aparte, cumva dintr-o altă dimensiune. Colecțiile mele povestesc despre ce mă inspiră, despre lucrurile care zac în mintea mea.

A Question: Ce rol joacă trend-urile în procesul tău de creație? Le urmărești, le ignori, le interpretezi?
Alexandra: După atâția ani în care le-am urmărit în permanență, cumva le simt, știu cum vor evolua, ce trend este de durată, care va dispărea după un sezon. Ele se regăsesc în colecțiile mele fără să le caut. De exemplu, nu știam despre catifeaua pe care am folosit-o în sezonul trecut că va fi un trend, nu m-a interesat acest aspect, am folosit-o pentru că era în conceptul colecției mele. La fel, paietele, lame-ul, irizațiile metalice, în special cele argintii, sunt la foarte mare vogă în sezonul ăsta. Dar motivul pentru care se află în colecția mea de primăvară-vară este simplu: în centrul acesteia se află o nimfă a apelor, trebuia să fie prezente viața subacvatică și solzii de pește, algele. Toate se regăsesc în paietele pe care le-am ales. Nu vreau să fiu în ton cu tot ce se întâmplă, mai ales cu explozia internetului de acum, e plictisitor să vezi o armată de femei îmbrăcate la fel. Nu aș putea să-mi cumpăr ochelari X pe care i-am văzut peste tot, pentru că m-am plictisit de ei. Sau tenișii Y pe care îi văd la toată lumea. De ce să vrei să porți ce poartă toată lumea?

Aureliana
Vezi galeria – 11 imagini

Foto: Aureliana