on fashion

Ce rost are estetica ‛70s în 2015?

Mulți designeri au fost loviți, când au creat pentru sezonul acesta, de inspirația venită direct din anii ‛70. Sigur, moda e ciclică, dar ce înseamnă faptul că ne întoarcem, din nou, la un trend pe care îl credeam apus de mult?

Ce înseamnă un trend ‛70s? Pe scurt, cămăşi cu imprimeuri colorate, bluze ţărăneşti mexicane sau cu broderii inspirate din folclorul unguresc, poncho-uri sau cape, pantaloni evazaţi, blugi uzaţi, fuste mini sau rochii largi şi lungi până la glezne, haine în culori strălucitoare, de inspiraţie nativ-americană sau indiană. Toate la un loc fac parte din cultura hippie, apărută la mijlocul anilor ‛60 si devenită mainstream în prima jumătate a anilor ‛70. Dar nu ai cum să nu le știi – asta dacă ți-ai pierdut vreodată vremea cotrobăind prin dulapurile părinților tăi care, chiar dacă nu mergeau la Woodstock și nu aveau pentru cine să fie groupies, tot ascultau rock psihedelic în tinerețe.

Estetica hippie însemna pe atunci apartenenţa la o mişcare de protest față de războiul din Vietnam, dar și de revendicare paşnică a unor drepturi civile. Toate astea pe fondul susținerii diversității culturale şi religioase și a emancipării sexuale. Poate, deci, revenirea anilor ‛70 să semnifice astăzi aceleași lucruri?

Din punctul de vedere al unei persoane care nu a rezonat vreodată cu fenomenul hippie („Never Trust a Hippy” era titlul de pe coperta unui disc cu Sex Pistols lansat neoficial în 1985 şi pe care îl ascultam în adolescenţă), mai ales pentru că formarea mea provenea din subcultura punk, încerc acum să văd altfel lucrurile.

Sex-Pistols-Never-trust-a-hippy

Forţa și semnificația acelor ani, vizibile în colecţiile Louis Vuitton, Saint Laurent, Gucci, Roberto Cavalli, Etro, Chloe, Stella McCartney sau Dries Van Noten, stă în faptul că nu introduc doar o estetică. Ci că hainele acestea se eliberează de stricteţea şi monotonia minimalismului din sezoanele trecute sau de căutarea tipică fenomenului street-style şi redau corpului lejeritatea şi confortul.

De ce acum? Poate din nevoia ca hainele să redevină practice, vesele, adecvate sezonului (nu ştiu cine nu aprecieză o ţinută lejeră şi multicoloră primăvara). Ori pentru că sunt anii în care moda a fost cu adevărat relaxată şi avem nevoie să ne relaxăm. Sau poate că anunță încă o mare emancipare.

Foto: mtv.com, gemm.com, style.com