on interests

Ce film obscur să vezi? Infinitely Polar Bear

Nu te aștepți ca un film independent despre o familie să fie neapărat o comedie – nu ar avea sens lucrurile. Dar Infinitely Polar Bear, chit că nu e o comedie după toate regulile, m-a făcut să zâmbesc și să mă și gândesc la niște lucruri.

Infinitely Polar Bear este un film care spune povestea unei familii mixed race cu doi copii, unde Cam (Mark Ruffalo) este tatăl ce provine dintr-o familie cu tradiție în Boston și pare un pic excentric (aflăm că este, de fapt, maniaco-depresiv), iar Maggie (Zoe Saldana) este mama ambițioasă care își dorește să se specializeze la business school în New York pentru ca, scăpând de sărăcie, să le ofere cea mai bună educație fiicelor ei. Singura soluție pentru ca ea să facă asta este ca tatăl, proaspăt ieșit dintr-o criză depresivă ce l-a ținut internat, să aibă grijă de cele două copile vreme de 18 luni. Suntem în anii ’70, deci ideea că un bărbat este responsabil pentru proprii copii este mai șocantă decât cea că o persoană suferind de o tulburare psihică are în grijă minori, lucru ce conduce la cel puțin câteva situații care ar fi amuzante dacă nu ar fi atât de enervante.

Infinitely-Polar-Bear

Toată povestea asta ar putea să pară o exagerare și un clișeu de la un capăt la altul. Dar partea bună este că regizoarea debutantă Maya Forbes (care a scris și scenariul) a trăit pe propria piele chiar istoria pe care o spune, iar asta face ca lucrurile grele să capete un aer tonic, de normalitate. Cumva, lucrul acesta mi-a adus aminte de felul firesc în care Jill Solloway poate vorbi despre familia ei atipică în Transparent. Partea mai curioasă, însă, este că, din întreaga tulburare de care suferă Cam, Forbes a ales să redea doar episoadele mai digerabile.

Așa se face că filmul acesta, care te ține tot timpul cu sufletul pe marginea scaunului, în așteptarea momentului în care cele două fetițe vor fi puse de-a dreptul în pericol de tatăl lor (deși în general binevoitor și prezent, are dese episoade dificile), e până la urmă mai mult dulce și mai puțin amărui.

InfinitelyPolarBear3

Asta se datorează în primul rând distribuției. Mark Ruffalo (care devine, pe an ce trece, atât de bun încât nu mai poate fi ignorat) duce greul aici – dar, dacă l-ai văzut în Foxcatcher sau The Normal Heart sau Spotlight, știi că are de unde să ducă. Personajul pe care reușește el să îl creeze este când interesant, când înfricoșător, dar rămâne mereu înduioșător. Iar cele două fetițe (Imogene Wolodarsky și Ashley Aufderheide) sunt absolut naturale în rolurile lor de copii care cresc prea devreme pentru că au un adult în grijă.

Infinitely-Polar-Bear-111

Și aici este partea care m-a pus pe gânduri. Infinitely Polar Bear e un film despre familie și parenting – poate nu cel mai reușit model, dar câte familii se laudă cu asta? – care arată că, și în cele mai negre situații, când lipsa banilor sau a unui părinte sau chiar a sănătății mentale pot să întunece atmosfera, încă mai există speranță. Iar speranța asta vine din dragostea pe care cei doi părinți o au pentru copiii lor și din libertatea pe care le-o permit și le-o încurajează. Asta e lecția pe care am luat-o de aici și care se aplică oricărei familii. De fapt, nici măcar nu am luat-o de aici. Sunt norocoasă să o văd funcționând în viața reală. Dragoste și libertate, deci. Merge și în viață, merge și în filme.

Ce film obscur să vezi este, deocamdată, începutul unei serii pe care sper să o continui despre filmele care nu au primit recunoașterea pe care eu cred că o merită. Prima parte, despre Love & Mercy, aici. Și a doua, despre Grandma.