on interests

Ce ai de învățat despre despărțire de la Adele, Gwen Stefani și Grimes?

Leave a comment

Nu mi-a dat prin cap să scriu despre eternele și nemuritoarele piese de despărțire până ce nu am văzut ultimul clip al lui Grimes, pus la cale de ea însăși, care arată ca și când Sofia Coppola s-ar fi lovit la cap și ar fi uitat să aplice câteva filtre peste cadre. Abia atunci mi-am adus aminte că zilele astea am avut parte de cel puțin trei astfel de piese, venite de la artiste cât se poate de diferite, care au ales să cânte (diferit) despre același lucru.

A început cu Gwen Stefani, pe care nu o mai ascultasem și nu o mai luasem în serios de o grămadă de ani (și asta e ceva venind din partea unei susținătoare fervente a pop-ului feminin), care a revenit, de înțeles, de altfel, cu o piesă despre despărțire. De fapt, nici nu contează dacă Used to Love You vorbește despre Gavin Rossdale, dar un lucru e cert – vocea lui Gwen, mai răzgâiată decât atunci când avea 16 ani și cânta într-un garaj, încearcă să transmită degeaba un ritm care nu prea e acolo. Clipul, în schimb, e cu totul altă poveste. Acolo o vezi pe Gwen matură, exersând toate fețele alea pe care, rezultă, orice femeie, indiferent de vârsta ei sau de expunerea de care are parte, le face atunci când i-a fost destul și când e nostalgică, suferindă, furioasă și arogantă pe parcursul aceluiași minut.

După care a venit Adele, cu Hello, un single care a dat peste cap industria muzicală, pentru că i-a obligat pe mulți să își amâne lansările, și care e deja pe locul 1 în topurile din 85 de țări, în același timp spărgând recordurile de vizionări Vevo. Nu prea rău! Altfel, piesa este o baladă care o să îți arate cum ar trebui să se rezolve lucrurile rămase neterminate. Iar clipul lui Xavier Dolan o să îți arate că, pentru el, despărțirile au tonuri sepia, ca și pentru noi. Și sunt mai dramatice dacă plouă! Partea mișto – că vocea lui Adele e mai bună decât piesa și, mai cu seamă, decât clipul în care, un pic cam rușinos, Dolan o arată pe Adele așa cum o fotografiază Vogue – de la gât în sus.

Și, în cele din urmă, din altă zonă, mult mai simpatică, a venit și piesa lui Grimes despre despărțire, la fix ca să îmi aducă aminte la ce e bună muzica pop: la piese de felul acesta pe care îți vine să dansezi singură în casă, cântând în gura mare, tocmai când ai mai mare nevoie de asta. Iar din clip, o demență kitchoasă care îmi umple sufletul de bucurie, înveți că sunt câteva lucruri esențiale de care ai nevoie atunci când vrei să treci peste o despărțire nasoală: o pereche de aripi de înger, o perucă mov și un parasol. Și de-acolo te descurci tu. Iar Flesh without Blood poate să fie coloana sonoră pentru toată treaba asta.

Leave a Reply

Your email address will not be published.