on women

Trebuie să vorbim despre viol

Zilele astea am crezut că am vorbit foarte mult despre viol. Am vorbit până m-a înecat furia și până mi-am uscat gâtul – până la urmă, violul este tema zilei. Dar nu am decis să și scriu câte ceva din toate vorbele alea până ce nu am văzut coperta New York Magazine, pe care stau, aliniate, 35 dintre presupusele victime ale lui Bill Cosby. Coperta asta m-a convins să mai adaug o voce corului de oameni care condamnă violul – un lucru care pare de la sine înțeles dar care, cumva, nu e încă atât de clar. Și să zic că, de fapt, chiar trebuie să vorbim cu adevărat despre viol.

Toată România se agită zilele astea stabilind vinovății pentru ceea ce se întâmplă la Vaslui. Se fac campanii pe Facebook (NU înseamnă NU se găsește aici și adună povești despre abuz spuse de feluriți bloggeri), se strâng semnături pentru petiții care cer arestarea (încă) presupușilor violatori. Ziarul Adevărul a demarat o campanie care dezbate, despicând firul în patru, tot ceea ce este greșit în legătură cu violul. În satul din Vaslui în care a avut loc infracțiunea victima este blamată, în vreme ce gazda unei emisiuni PRO TV găsește de cuviință să arate, pe post, victima. Unii politicieni își exprimă public solidaritatea cu victima din Vaslui, în vreme ce alții spun că nu cunosc cazul și că nu este treaba lor să se exprime. Spitalul de psihiatrie Socola își oferă serviciile și spune că va trimite o unitate mobilă la ușa victimei.

Probabil că este cea mai extinsă și complexă discuție despre viol care a avut vreodată loc în România. Probabil că tema aceasta a atins un punct critic pentru că, iată, tot despre viol se vorbește în toată lumea – coperta New York Magazine stând mărturie pentru acest moment din timp în care ceea ce ne arde cel mai tare este violul. A venit, deci, vremea să vorbim despre viol.

Dar lucrul de care mă tem foarte tare este că aceste discuții sunt colaterale discursului real despre viol. Că, pierzându-ne în eterne dezbateri despre o decizie a Curții Constituționale care pare, în acest moment, să favorizeze presupușii infractori, trecem pe lângă subiect. Că, grăbindu-ne să îi blamăm pe cei care fac scut în jurul presupușilor agresori, iar trecem pe lângă subiect. Că, cerând, dintr-o dată, un dram de etică profesională unui realizator de emisiune care nu a trebuit vreodată să își pună vreo problemă etică legată de propria emisiune, iar ignorăm subiectul adevărat.

Și subiectul ăsta atât de adevărat și atât de arzător este violul în sine. Așa că ar trebui să discutăm despre asta. În vreme ce am lăsa victimei de la Vaslui un pic de liniște care îi este necesară, în timp ce am lăsa justiția să își facă treaba (pe care nu am îndoieli că și-o va face, mai ales după o expunere atât de mare), am putea, dacă tot am ajuns aici, să discutăm despre cauzele violului și despre cum am putea gândi campanii eficiente de prevenire a lui. Și, poate, ne-am putea îndrepta către aleșii noștri din Parlament, nu cerându-le să își dea cu părerea într-un caz concret, când părerea lor chiar nu poate să aibă vreo greutate, ci cerându-le, până la urmă, să facă treaba pentru care i-am trimis la locul de muncă. Adică să facă legi mai bune (și, dacă credem că e necesar, mai aspre) care să pedepsească violul. Dacă nu ne mai ajung acei „de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi“, hai să cerem mai mult.

În mintea mea, cel mai mult ar trebui să lucrăm la prevenirea violului. Sunt multe feluri în care se poate face asta și multe sunt mai la îndemână decât credem. Educația sexuală realizată în școală poate să prevină violul. Da, chiar acea educație sexuală despre care părinții spun că i-ar încuraja pe copiii lor să facă sex mai devreme. Pentru că, bine făcută, educația sexuală poate să le arate copiilor lor ce înseamnă un act sexual consensual. Poate să le spună băieților (fără să discriminez, violul poate veni de oriunde, dar ei sunt cei care se constituie cel mai des în agresori) că au nevoie de consimțământ pentru a face sex. Poate să le spună fetelor foarte tinere că au oricând dreptul să spună nu, că nu trebuie constrânse în vreun fel pentru a consimți la un act sexual. Nici de iubiții lor, nici de străini, nici de nimeni. Iar Poliția poate să demareze campanii eficiente care să prevină violul. Nu, nu cele pe care le are în derulare astăzi și care se adresează potențialelor victime – în ultimele câteva zile, Poliția Română a scos de pe site-ul propriu recomandările la îmbrăcăminte și comportament decent din partea femeilor – ci unele care să se adreseze direct potențialilor agresori, fără să le blameze pe victime. Pentru că, nu-i așa, când le spui unor femei să fie îmbrăcate decent ca să nu fie agresate, plasezi cumva vina și asupra lor.

Și cel mai important lucru, trebuie să schimbăm o problemă majoră de percepție a femeilor despre alte femei. Noi suntem primele care trebuie să învățăm că nu umblând încheiate până la gât pe stradă vom diminua numărul violurilor, ci vom face asta în momentul în care ne vom opri din a cataloga alte femei. Când nu vom mai folosi cuvântul „curvă“ atunci când vorbim despre o altă femeie și când nu vom mai tolera bărbaților de lângă noi să vorbească despre femei ca și cum ele ar exista doar pentru propria lor plăcere (vizuală sau de alt fel). Atunci când, solidarizându-ne cu o victimă, vom avea suficientă empatie să realizăm că oricare dintre noi am putea fi în acea postură, indiferent de hainele pe care le purtăm, de anturajele în care ne învârtim și de orice altceva.

Mi se pare, uitându-mă la coperta aceasta de revistă pe care stau înșirate o mulțime de femei din state diferite, de etnii și vârste diferite, toate victime, că putem să învățăm niște lucruri importante. Unul ar fi că putem fi oricum – și șansele de a deveni victime să fie la fel de mari. Pe copertă stau 35 de femei dintre cele 46 care au declarat, până acum, că au fost abuzate. Asta înseamnă multe femei – victime ale unui singur om. E groază, dar e și putere în numărul ăsta. Căci, dacă presa sau opinia publică au refuzat să creadă, zeci de ani la rând, aparițiile solitare care îl denunțau pe Cosby, e mult mai greu să ignore un număr atât de mare. Un alt fapt, cu mult mai important, pe care îl transmite coperta asta e că suntem împreună. Adică toate în asta. Oricât de mult am încerca noi să fim diferite, să ne credem mai bune, mai slabe, mai morale, mai inteligente, mai ferite. În treaba asta, chiar suntem împreună. Dar, cum ziceam, tocmai de-asta suntem puternice. Că e forță în noi dacă ne coalizăm, nu dacă trăim cu frică. Dacă înțelegem și empatizăm cu traumele altora. Și dacă vorbim despre asta.

Foto: New York Magazine

1 Comment

  1. Am citit si eu acele recomandari ale Politiei Romane si sunt furioasa: ni se recomanda sa nu umblam neinsotite prin locuri pustii sau slab iluminate. Oare nu este dreptul meu de a umbla pe oriunde fara sa ma tem de un violator? De ce barbatii pot umbla pe oriunde fara sa se teama?

    Cat despre comportamentul si imbracamintea decente despre care spun ei ca nu invita la acostari, inutil sa mai spun ca am fost hartuita pe strada si incheieta pana la gat, si iarna in haine groase, oricand, oricum. Da, plasam responsabilitatea evitarii unui viol pe victime, dar ce ar fi sa invatam barbatii sa nu mai violeze? Ca sa nu mai spun ca si in tarile arabe musulmane, femeile in burka tot sunt agresata sexual. Bravo, Politia Romana, voi merge numai insotita de barbati, voi avea o viata limitate, o sa imi cumpar o burka si poate, Doamne Ajuta, nu voi fi violata. Ma simt mult mai in siguranta.

Comments are closed.