on issues

#sustinLGBT: Mai avem ceva de câștigat?

Azi am pierdut. Ce s-a întâmplat azi la Curtea Constituțională a României este unul dintre cele mai rușinoase lucruri de care am auzit în ultima vreme. O să ziceți că țara arde și mie îmi pasă de o amărâtă de decizie privind modificarea Constituției. Așa e. Țara arde, dar între larvele din plăgi și acordul Curții Constituționale față de o inițiativă care va restricționa drepturi se pot face câteva comparații.

Deci așa. Am ajuns de dimineață la Curte, în fugă, pentru că Uber-ul mă lăsase la poarta greșită (în acest moment am impresia că toate sunt greșite, oricum). Am intrat. Am aflat că numai unul dintre cele două cazuri care mă interesau avea să fie discutat public – cel care privește recunoașterea familiei lui Adrian Coman și Hamilton Robert Clabourn (Curtea se va pronunța pe 20 septembrie). Celălalt – dezbaterea inițiativei cetățenești privind modificarea Constituției – avea să se discute fără public. Nu am simțit cum mă atinge aripa Justiției când am intrat pentru prima oară la Curte. Dar aveam un strop de speranță. Singura. Câteva ore mai târziu, Curtea a decis și nu am mai avut nici o speranță. Inițiativa Coaliției pentru Familie, condusă de un homofob notoriu (responsabil, printre altele, de incidentul de la Muzeul Țăranului Român, când urla „Moarte homosexualilor!“, în caz că a uitat careva) îndeplinește, spun dânșii, condițiile privind exercitarea. Adică e legitimă. Asta cred toți judecătorii CCR. Unanimitate!

Au existat și niște lămuriri. Valer Dorneanu, Președintele Curții, a ținut să spună că nu s-au pronunțat asupra oportunității acestei modificări. Ci că au verificat doar condițiile prevăzute de articolele 150 și 152 din Constituție. Și au decis că drepturile cetățenilor nu sunt suprimate de această inițiativă. Pentru că, ce să vezi, drepturile acelea nu există. Nu ai cum să le limitezi, deci.

Ce se va întâmpla de aici încolo cu dreptul la familie (sau căsătorie) al comunității LGBTQ? Va continua să nu existe, de data aceasta prin Constituție. Și va fi omis iar și iar. Va continua să nu conteze acest drept atâta vreme cât Guvernul, de exemplu, dă drept argument moravurile contemporane ale societății, în condițiile în care știm bine care sunt numitele moravuri. Apoi propunerea asta va trece printr-un Parlament oricum incompetent și răuvoitor, cu atât mai mult în preajma alegerilor, ca prin brânză. Și se va face un referendum. În care o majoritate va decide ce drepturi poate să aibă o minoritate. E foarte simplu.

E foarte simplu și felul în care s-a ajuns aici. S-a ajuns pentru că nu avem o comunitate LGBTQ unită. S-a ajuns aici pentru că prea mulți oameni stau într-un dulap întunecos și confortabil în care, totuși, parcă nu e așa de rău. S-a ajuns aici pentru că puținele organizații care țin cu dinții de drepturile persoanelor LGBTQ și de bunăstarea lor sunt foarte ocupate să se certe între ele cu privire la sensurile unor fraze. S-a ajuns pentru că ținem, în fiecare an, să avem un Pride ca o sărbătoare, când, în fapt, nu avem nimic de sărbătorit. S-a ajuns aici pentru că multe persoane LGBTQ pe care le cunosc nu vor să facă politică, deși le suspectez că au IQ-ul necesar ca să își dea seama că doar politic se pot schimba lucrurile despre care vorbim aici. S-a ajuns în situația asta infectă pentru că prea multe persoane gay nu vin la Pride. Și dintr-o mie de alte motive, la fel de penibile ca cele pe care le-am înșirat aici.

Dar ce a fost, a fost. Întrebarea e, mai avem cum să câștigăm lupta asta? Mai avem când să ne dăm seama, LGBTQ sau nu, că ne privește pe toți faptul că oamenii nu au drepturi egale în România? Și, mai ales, mai avem ce să mai câștigăm aici? Habar nu am. Sunt în lipsă de răspunsuri astăzi.

Sau, de fapt, cred că, dacă e să mai câștigăm ceva acum, când am pierdut cam tot ce se putea, ar fi asta: să învățăm din mizeriile pe care le-am făcut, din momentele în care am tăcut când am fi putut să vorbim, și să ieșim în stradă. Azi, la 7, la Universitate, se strânge lumea să vorbească despre ce s-a întâmplat la Curtea Constituțională. Deci mai avem un moment, o șansă să ne adunăm, să ne regrupăm, să discutăm ce e de făcut mai departe. Avem și șansa să le arătăm judecătorilor Curții că oamenii ăia fantomă, pe care nu-i vede și nu îi știe nimeni și care nu au nici măcar drepturi de restricționat, există. Avem șansa asta. Și ocazia să îi spunem Guvernului și lui Cioloș că, atunci când vorbim despre drepturile omului, nu vorbim despre moravuri. Că imoral e să nu ai drepturi, nu să exiști. Că persoanele LGBTQ sunt oameni care plătesc taxe și trăiesc în țara asta, dar care sunt cetățeni doar din aceste puncte de vedere. Deci ar mai fi ceva de câștigat. Ne vedem la 7.