on fashion

Crina Bulprich: Cum se face modă în echipă?

Crina Bulprich a fost, încă de prima oară când i-am văzut o colecție, unul dintre acei designeri deja formați, maturi, cu o viziune clară și o estetică precisă – hainele din colecția ei de absolvire nu aveau defel aerul unor exerciții copilărești, ci păreau gândite și realizate atent, gata să fie purtate. Doi ani mai târziu, Crina a colaborat cu colegul său de la Universitatea de Artă și Design din Cluj Napoca, Lucian Rusu, pentru o colecție curată, inovatoare și complet purtabilă – o lecție, pentru mine, despre cum pot să arate hainele făcute în România, despre cât de bine pot să intuiască doi designeri dorințele vestimentare ale nișei căreia se adresează. Și, firește, un exemplu de colaborare. Despre asta am vrut să vorbesc, în primul rând, cu Crina. Dar și despre alte lucruri…

A Question: Încă îmi amintesc colecția ta de absolvire, Cube. Ce s-a schimbat în estetica ta de atunci și până acum?
Crina Bulprich: Am mai făcut o singură colecție de atunci, cea în colaborare cu Lucian Rusu. Nu simt că s-ar fi schimbat ceva și nici nu am simțit nevoia să schimb ceva, pentru că m-am regăsit în colecția Cube.

A Question: Cum vezi, la câțiva ani de la absolvire, experiența de tânăr designer în România? Ce ai învățat în acești ani despre meseria ta? Ce știai când abia terminasei școala?
Crina Bulprich: Am puțină experiență, dar pot să-ți spun că este destul de greu. Pentru că-mi place mult ceea ce fac și nu mă văd făcând altceva, o să am răbdarea necesară să ajung acolo unde mi-am propus. Am deja un an de când lucrez aproape zi de zi cu un croitor și mă simt ca un ucenic. Pentru mine este important să lucrez cot la cot cu el pentru fiecare haină pe care o gândesc și cred că am multe de învățat de la el. Sunt unul dintre acei designeri cărora le place să deseneze, să facă tipare, să coase… Știam destul de multe când am terminat școala. Lucrând și cele patru luni de zile în Milano ca asistent designer, știam deja ce presupune apariția unei colecții cap-coadă.

A Question: Acum ceva timp îmi spuneai că te inspiră sculptura minimalistă. Ce te inspiră azi?
Crina Bulprich: Acum mă inspiră stările și trăirile mele… s-au schimbat multe în viața mea de când am terminat școala și, poate de când am devenit mamă, simt tot mai mult nevoia de a merge la părinții mei, în locul unde mă regăsesc și care mă încarcă frumos. Tatăl meu colecționează obiecte vechi, pe lângă faptul că am păstrat hainele bunicii mele (costume de lână în culori pastelate sau carouri, genți și accesorii luate din second-uri), nasturi vintage și pentru că sunt o veche pasiune, o să le integrez în colecția de toamnă-iarnă. Și bunicul meu a fost croitor de costume pentru bărbați și am petrecut mult timp la el în atelier. Colecția o să fie puțin diferită, dar mă regăsesc și o fac cu gândul la bunicii și la tatăl meu, oameni simpli, iubitori de frumos și calitate.

A Question: Ai colaborat la un proiect nou cu Lucian Rusu. Poți să îmi spui mai multe despre asta? Este doar o colecție sau un proiect?
Crina Bulprich: Simt că este un proiect nou, nu doar o colecție, pentru că ne mai dorim să lucrăm împreună. Acest proiect mi-a fost propus acum aproape un an de către Lucian și am acceptat cu mare entuziasm pentru că și eu gândeam același lucru, doar că nu am apucat să i-l spun prima. Au trecut mai bine de 6 luni până să finalizăm această colecție pentru care am lucrat la distanță, eu din Cluj și el din Sibiu. Ne-am văzut cu hainele doar înainte de a merge la București pentru shooting. Platforma Cajun.ro este un alt proiect, unul binevenit de altfel, inițiat de o prietenă care ne-a propus să vindem acolo. Ni s-a părut o provocare, fiind la început și fiind doar trei designeri, noi doi și Oana Galmati, care ne-a completat colecția cu frumoasele bijuterii pe care le creează. Așa că cei care cunosc ceea ce facem ne vor găsi și vor putea cumpăra atât piesele din colecția noastră capsulă, cât și produse individuale.

Crina-Bulprich-x-Lucian-Rusu-2

A Question: Cum este să lucrezi alături de altcineva?
Crina Bulprich: Mi-ar plăcea să mai experimentez asta. Însă este important să rezonezi cu viziunea celuilalt, să rezonezi și să existe momentele acelea de completare fără a forța nimic, lucru care s-a întâmplat în proiectul nostru. Chiar dacă am lucrat individual, pentru că suntem în orașe diferite, totul a funcționat foarte bine încă de la etapa de concept. Avem o estetică care se intersectează într-un punct, iar din acel punct a fost simplu să lucrăm împreună. Iar dacă ar fi să enumăr câteva lucruri care ne aseamănă din punctul acesta de vedere, aș spune cromatica, piesele vestimentare clasice – iar acestea sunt mereu o referință clară și un punct de plecare când dezvoltăm un produs nou –, și, probabil faptul că ne place amândurora să ne implicăm în procesul efectiv de producție al colecției. Să coși un produs sau să-l croiești sau orice operație execuți, completează perfect starea aceea finală de împlinire.

Crina-Bulprich-x-Lucian-Rusu-3

A Question: De fapt, cum este munca creativă pentru tine? Mai degrabă solitară sau o muncă de echipă?
Crina Bulprich: Mă simt bine în ambele circumstanțe și văd munca în echipă mai provocatoare.

A Question: Care e piesa ta preferată din noua colecție? De ce?
Crina Bulprich: Nu am o piesă preferată. Toate îmi plac și pentru fiecare mă entuziasmam la final. M-am gândit la feminitate în general și, cu melancolie, la stilul clasic, la femeia de altădată, pentru că sunt dezamăgită de ce înseamnă feminitatea în ziua de azi…

A Question: Cum vezi tu o feminitate care să nu te dezamăgească?
Crina Bulprich: Mi-aș dori ca femeile în general să nu mai aibă câte un șablon după care să se ghideze. Este normal să te inspiri, dar când inspirația vine de la o tipă care promovează mai multe stiluri, deja nu te mai avantajează. Ar trebui ca femeia să ajungă să se cunoască, să știe ce i se potrivește și să știe să poarte piesa respectivă, să nu aibă, de exemplu, teama că, dacă la o nuntă apare într-o pereche de pantaloni evazați și o cămașă, nu este în trend. Mi-ar mai plăcea să se pună mai mult accent pe calitate.

Crina-Bulprich-x-Lucian-Rusu-5

A Question: Dar cea mai challenging piesă din colecție?
Crina Bulprich: Cred că gulerul lui Lucian. Un guler pe care l-a gândit pentru Art and Fashion for Education și pe care l-am folosit în colecția capsulă. Dar până la urmă mi-a ieșit.

Crina-Bulprich-x-Lucian-Rusu-4

A Question: Este diferit felul în care o femeie designer concepe haine pentru femei față de modul în care le gândește un designer bărbat? De ce?
Crina Bulprich: Cred că fiecare are avantajul lui. Eu, ca femeie, am avantajul că știu ce-mi doresc și ce așteptări am de la o haină, iar bărbatul designer știe cum și-ar dori să vadă o femeie. Și, până la urmă, experiența este cea care te ajută cel mai mult, feedback-ul pe care-l primești.

Crina-Bulprich-x-Lucian-Rusu-1

A Question: În cele din urmă, ce designer te inspiră azi?
Crina Bulprich: Christophe Lemaire. Îmi place tot ce el transmite…

Foto: Robert Petreanu
(Styling: Ina Borcea; Hair: Claudiu Alex Sarghe; Make-up: Tania Cozma; Models: Andrei Liviu Scorțanu și Mădălina Oana.)