on women

Chiloții noștri, treaba noastră. OK?

M-am enervat din nou. Și m-am enervat, de data asta, foarte tare. De fapt, toată povestea nervilor mei recenți a culminat aseară, când am dat peste un link ce trimitea la pagina unei publicații de scandal ce arăta imagini cu două fete ieșind de la o petrecere și care, în vreme ce ședeau pe scări așteptând un taxi sau încercau să-și îmbrace paltoanele, și-au arătat, accidental, chiloții. Asta, fix în momentul în care un paparazzo obosit de-abia aștepta să își mai fixeze obiectivul pe sub vreo fustă. Întâmplător, o cunosc pe una dintre acele fete. Tot întâmplător, am fost la petrecerea cu pricina. Dar asta contează mai puțin.

De la o vreme, mă uit uimită la TV și mă mir cum unele canale nu au nici o jenă în a prezenta știri de tipul: „Iată cum se îmbracă în club!“ sau „Așa nu!“ sau „Și-au arătat totul la cea mai simandicoasă petrecere“. Știrile acestea vin de obicei acompaniate de imagini în care niște femei fără pic de rușine au îndrăzneala să se distreze dansând de parcă nu s-ar uita nimeni la ele în medii în care, teoretic, nimeni nu ar trebui să se uite, pentru că toată lumea e acolo ca să se distreze și să danseze.

E o întreagă avalanșă de mizerii vărsată pe post la ore cu audiență mare care nu face altceva decât să facă femeile de rușine. Sunt prea grase! Au celulită! La vârsta lor, ar trebui să stea acasă! Nu mai sunt ce au fost! Au sânii lăsați! Sau reversul. Sunt tinere, nu le pasă! O să le pară rău! Nu au pic de decență! Culmea, se expun. Știrile de acest fel vin să completeze topurile cu femei care poate că nu ar trebui să meargă la plajă după ce au născut sau după ce au trecut de 25 de ani. Și se adaugă unora, mai celebre, cu, știu eu, vreo Lindsay Lohan ieșind dintr-o mașină altfel decât ar trebui să o facă o adevărată doamnă, adică cu genunchii strânși, chinuindu-se să își adune fustele în jur. Și toate mizeriile astea fac audiență. Dar nu asta e problema mea și nici nu e motivul enervării mele.

Ci, cum mi-am dat seama chiar aseară, nervii apar atunci când aud femei judecându-le pe cele expuse. Sunt două tipuri de opinii aici. Sunt femei din jurul meu, nu chiar puține, care spun că cele surprinse de camere indiscrete ar trebui să fie mai grijulii, mai atente, să nu se expună. Să aibă grijă. Ceea ce ar implica faptul că femeile surprinse în ipostaze mai mult sau mai puțin indecente (orice ar înseamna asta) ar purta responsabilitatea pentru imaginea lor șifonată.

Apoi, sunt celelalte, care se îngrozesc la vederea unor organe genitale feminine – pentru că, deh, uneori chiloții tanga nu au cea mai mare putere de acoperire. Și, mai trist, pentru că ne e atât de rușine cu corpurile noastre. Pentru că, în vreme ce bărbații, mai întregi la minte în această privință, se laudă și se mândresc cu ale lor, noi încă nu avem curajul să ne iubim, cum ar veni, corpurile în întregime. Și să ne purtăm cu mândrie chiar și acele părți ale corpului pe care am fost învățate că trebuie să le acoperim.

Dar suntem în 2015! Ce zic, suntem aproape în 2016, și, de la Madonna la Gaga, chiloții fac legea în mainstream. Am văzut mai mulți chiloți în clipuri sau pe covoarele roșii decât am avut vreodată în dulap. Imaginile fashion abundă – și nu de azi sau de ieri – în chiloți la vedere. Și atunci, cu toată această supraexpunere, cu toată această sexualizare, ne îngrozim încă atunci când vedem chiloții unei femei. Și nu din motivele corecte. Nu empatizăm cu femeia aceea căreia o fotografie i-a dezvăluit, până la urmă, intimitatea. Ci o judecăm pentru că și-a permis să se distreze atât de bine încât să uite, pentru o clipă, că i se văd chiloții. Uitând că asta e o chestie care ni s-ar putea întâmpla oricând. Și de asta m-am enervat.

Deci, fetelor, cum stă treaba cu chiloții noștri?

Foto: June Newton/Alice Springs