on clothes

Ce mi-a plăcut la London Fashion Week?

Christopher Kane
De fiecare dată când văd una dintre colecțiile lui Kane nu mă pot abține să nu mă gândesc la multitudinea de idei pe care designerul le poate integra, cu succes și coerență, într-o singură colecție. În fapt, ideile sunt de multe ori reciclate, sau evoluate, din show-urile anterioare – Kane nu renunță la temele favorite – neon, dantelă, piele de șarpe, plastic! – dar știe să le sucească și să le reinterpreteze, de data asta cu un twist artistic. Și, făcând asta, rămâne mereu onest cu munca lui și fascinant în felurile în care știe să își expună, din nou și din nou, ideile. Iar show-ul, cel mai puternic din luna asta de modă care se află de-abia la jumătate, e la o distanță considerabilă de tot ceea ce au de arătat ceilalți. Kane operează, la nivelul designului, fără concurență și, se pare, fără rumoarea celebrității care îi înconjoară pe alți designeri tineri și cool. Ceea ce e bine.

JW-Anderson

JW Anderson
Cu câțiva ani în urmă, Anderson părea să creeze o estetică imposibilă. Da, era interesant să o privești, dar părea atât de dificil de purtat în viața reală. Acum, fără să își compromită creativitatea, Anderson a ajuns să ne facă pe noi să înțelegem ce vrea să spună și să ne dorim să purtăm ce face – iar ăsta e un lucru atât de rar în modă încât merită celebrat.

Simone-Rocha

Simone Rocha
Sunt câteva motive pentru care la Londra are loc cea mai relevantă săptămână a modei, nu pentru azi, dar pentru un viitor apropiat. Unul dintre motivele astea este și Simone Rocha. A fost inspirată de senzualitatea Japoniei, a zis, și de fotografiile lui Araki (a cărui estetică l-a intrigat la un moment dat și pe Kane), asta în vreme ce a aflat că este însărcinată, și toate lucrurile astea s-au așezat în mintea ei și în hainele pe care le-a făcut în straturi de strictețe și senzualitate.

Jonathan-Saunders

Jonathan Saunders
Saunders știe ca nimeni altul (bine, nu chiar așa de bine ca Dries) care e treaba cu culorile și de sezoane bune arată cum le poate amesteca, cât de ușor îi este să le dispună în blocuri, dungi, tăieturi geometrice sau altfel. Iar pentru primăvară hainele lui au căpătat, parcă, și o lejeritate aparte.

Marques-Almeida

Marques Almeida
E un lucru rar când o casă pe cale de a se extinde continuă să facă haine care ar sta cel mai bine pe adolescenți – deci m-a bucurat senzația asta că cei de la Marques Almeida nu au răspuns vreunei constrângeri comerciale, cu toate premiile și tot buzz-ul din jurul lor.

MK

Mary Katrantzou
Pe cât de încântată am fost de Katrantzou la începutul exploziv al carierei ei, pe atât de plictisită am devenit mai apoi, văzând cum creează hit-uri comerciale. De data asta a fost diferit. În mod clar rochiile ei, învârtindu-se în jurul aceleiași clasice siluete, se vor vinde bine. Dar cât de frumoase sunt, cât de ingenios a mixat influențele gipsy – asta e de văzut în cea mai bună colecție pe care a creat-o în ultimele sezoane.

Preen

Preen by Thornton Bregazzi
Designerii ăștia știu foarte bine ce place publicului lor. De data asta au ales să îndrăznească un pic mai mult, arătând o linie a umerilor cu tăieturi decise și adăugând accesorii metalice peste rochii altminteri romantice.

Peter-Pilotto

Peter Pilotto
Când un designer s-a autodefinit prin ceva (în cazul acesta, printuri, în vremea când Londra era invadată de imprimeuri digitale) și apoi încearcă să evadeze din imaginea pe care și-a creat-o, poate să dea greș ușor. Nu aș zice că e cazul, ci doar că Pilotto a făcut o colecție frumoasă, care ar putea fi, însă, a oricui.

molly-goddard-spring-2016

Molly Godard
Pentru toată faima pe care o are Londra ca punct de lansare pentru designeri tineri, de data asta doar Molly Goddard a confirmat – cu o colecție așa cum ar trebui să fie mai multe, fără limitări și cu sentimentul acela că, dacă nici atunci când ești tânăr nu îți permiți să faci ce ai chef, atunci nu ai să o faci niciodată.

Foto: Vogue Runway