on interests

Ce aș reciti în vacanța de iarnă?

Știu, mai e ceva până la sus-numita vacanță, dar plouă și e final de noiembrie și îmi e clar că am nevoie de ceva timp în care să zac. Și să recitesc. Pentru că, dacă e un singur lucru care mă relaxează mai tare decât să mă uit în neștire la aceleași episoade din Will & Grace, atunci acela e lectura unor cărți pe care le știu aproape pe dinafară.

Am pus aici șase cărți pe care nu m-ar deranja deloc să le mai citesc o tură. După cum urmează:

1. Helen Fielding, Bridget Jones’s Diary
Da, trebuie să recunosc, mi-a plăcut Bridget Jones de am murit, am citit-o de multe ori și am râs de fiecare dată, dar, de când m-a lovit feminismul, m-am tot gândit dacă a fost cool să îmi placă atât de tare un personaj feminin ale cărui preocupări erau căutarea iubirii și a dietei perfecte. Deci se va chema că o voi reciti dintr-o altă perspectivă.

2. Michael Chabon, Băieți teribili
Am ajuns la cartea asta pe filiera filmului lui Curtis Hanson, cu Michael Douglas, Tobey Maguire, Frances McDormand și Katie Holmes (în, probabil, cel mai simpatic rol al ei). Și e ceva în film (și în carte) la care nu ai cum să nu rezonezi dacă ai scris vreodată ceva și ai trăit din meseria asta.

3. Oscar Wilde, The Importance of Being Earnest and Other Plays
Probabil că piesele lui Wilde sunt printre primele mostre de scriitură pentru scenă pe care am pus ochii vreodată și încă de atunci mi-am dat seama de cât spirit și umor e nevoie ca să scrii ceva la care oamenii să reacționeze instant. Dacă ar trăi azi, Oscar ar stăpâni internetul mai ceva ca pisicile.

4. Nick Hornby, How To Be Good
Sunt o fană a lui Nick Hornby de foarte multă vreme și nici nu îmi pasă dacă romanele lui vorbesc despre fotbal, muzică, sinucidere sau vecini dubioși. Pur și simplu mă uimește la el felul în care scrie, atât de simplu, despre viață. În cazul de față, pentru că judec o carte după copertă, nu am rezistat ironiei amare a unui fals titlu de carte de self help.

5. Margaret Edson, Wit
Acum, că îmi dau seama că am pus aici două cărți la care am ajuns prin ecranizări, realizez că este posibil. Da, uneori, filmul poate să fie la fel de bun ca și cartea. Mă rog, filmul cu pricina e cu Emma Thompson (pe ecran aproape în fiecare minut) și e regizat de Mike Nichols. Oricum, piesa aceasta într-un act pe care o vei înghiți în două ore este cea mai frumoasă poveste despre moarte pe care am citit-o vreodată. Și nu e tristă. Mă rog, nu la modul ăla.

6. Julian Barnes, The Sense of an Ending
În cele din urmă, ca să închei lista într-o notă dubios de tristă, aș reciti această carte pentru că aș citi cam orice scrie Barnes. Dar aș alege mai cu seamă titlul ăsta și nu altul pentru că tare mult m-a atins felul în care a scris despre vârstă și regrete. Probabil pentru că am ajuns și eu la o vârstă.